Nu e clar dacă premierul a încasat indemnizația după 2017 întrucât, potrivit modificărilor, ea nu se mai acordă persoanelor care ocupă o funcție de demnitate publică.
G4Media.ro a calculat că Nicolae Ciucă ar fi putut obține în perioada 2008-2016 (pentru care există informații despre venituri în declarațiile sale de avere) minim 85.000 de lei și maxim 170.000 de lei din titlul de doctor pentru intervalul de opt ani pentru care există date publice. Premierul și-a dat doctoratul în 2003 și a încasat spor inclusiv pentru perioada pentru care nu există informații publice despre veniturile sale.
O lege din 1998 acorda cadrelor militare care dețin titlul de doctor un spor de 15% din solda de funcție sau din salariul de bază.
Ulterior, legea a suferit modificări succesive, pentru unele categorii de persoane sporul fiind inclus în salariu pentru o perioadă de timp, apoi legat de cuantumul salariului minim brut pe economie.
Banii încasați de actualul premier anual, din 2008, ca urmare a pozițiilor deținute: comandant de unitate militară, șef al Marelui Stat Major al Armatei, senator sau ministru:
2008 – 60.029 de lei
2009 – 60.029 de lei
2010 – 82.528 de lei
2011 – 77.701 de lei
2012 – 81.117 de lei
2013 – 81.127 de lei
2014 – 87.466 de lei
2015 – 118.940 de lei
2016 – 138.902 de lei
2017 – 158.767 de lei
2018 – 195.581 de lei
2019 – 180.551 de lei
2020 – 168.613 lei
Sumele de mai sus reprezintă veniturile principale ale acestuia, care includ, pe lânga salarii și indemnizații, și alte sporuri primite de-a lungul anilor, cum este cel de doctorat.
De menționat că Nicolae Ciucă a devenit doctor în 2003, dar nu există informații oficiale cu privire la sumele încasate până în 2008.
Situația premierului Ciucă
Între anii 2008 și 2016, în care a funcționat acordarea celor 15% și pentru care există depuse declarații de avere, Ciucă a încasat un venit net în valoare de aproximativ 780.000 de lei, corespunzător unui brut de aproximativ 1.300.000 de lei.
De menționat că sporul de 15% s-a aplicat în perioada respectivă veniturilor brute.
Astfel, dacă luăm în considerare doar o jumătate dintre banii (nu toată suma) de care a beneficiat Ciucă vorbim în această perioadă despre 650.000 de lei.
În aceste condiții, sporul doctoral ar reprezenta doar în intervalul menționat o sumă de minim 85.000 de lei.
Dacă însă considerăm că sporul a fost aplicat sumei maxime de 1.300.000 de lei, sporul ar fi de aproape 170.000 de lei.
În concluzie, din estimările noastre, suma încasată între 2008 și 2016, poate fi cuprinsă 85.000 și 170.000 de lei.
Cum a evoluat sporul de doctorat
Din 2009 până în 2010 s-a încercat eliminarea acestui spor însă în 2010, prin Ordonanța de Urgență nr. 1 a Guvernului, această sumă a fost inclusă în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare.
Sporul de doctorat a continuat să supraviețuiască și după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și a Legii-cadru nr. 284/2010 (înainte de modificările aduse prin art. I din Legea nr. 193/2016), schimbându-și însă denumirea și devenind parte a salariului de bază, „ca drept fundamental, recunoscut și apărat de lege”.
Ulterior, în 2017 sporul a devenit fix: 50% din salariul minim pe economie (neimpozitați). Tot în 2017, sporul a fost redenumit indemnizație (Legea 153/2017). Practic, din acest an, posesorii titlurilor de doctor din România au încasat sume fixe: jumătate din salariul minim,