“Am schimbat prea târziu contractul sau furnizorul de energie electrică, drept urmare un an de zile am primit facturi mici, de 100 de lei, de 120 de lei, după care am primit una de 1.900 de lei. De la 120 de lei pe un fel de pauşal probabil. Ştiu, pentru că eu am plătit factura…Dacă mă întrebați de pâine, noi avem alte prețuri, pentru că avem pâine cu cartofi acasă și acolo prețurile sunt altfel…A fost o regularizare. Am plătit pauşal în fiecare lună 120 de lei. S-a mirat soţia mea că factura este prea mică până a venit factura de corecţie de 1.900 de lei”, a spus Barna Tanczos, precizând că soţia sa între timp a schimbat contractul.
Scumpirile sunt evidente la toate produsele, deşi nuface cumpărături la piaţă, a spus ministrul, care a fost întrebat la finalul ședinței de Guvern de creșterile de prețuri din ultima perioadă.
Ministrul Finanțelor Dan Vîlceanu a declarat marți că scumpirile la energia electrică, gaze, materiale de construcții sau carburanți auto sunt „un fenomen tranzitoriu”, precizând că resimte scumpirile. ”Este o tendinţă generală în toată Europa şi în lume, de creştere a preţurilor, pentru că atunci când ai o creştere economică puternică şi cererea agregată are un ritm de creştere mult mai mare decât oferta agregată, există o presiune inflaţionistă”, a spus Vîlceanu.
Ministrul a avansat creșteri de 24% la energia electrică, de peste 20% la gaze și de 14% la carburanți.