Autoritățile confirmă că eroarea s-a produs într-un centru de vaccinare din județul Gorj. Bărbatul a încurcat cabinetele medicale și ar fi oferit informații greșite asistentei medicale.
„S-a prezentat la centrul de vaccinare o famile (…) Soția a intrat în cabinetul pentru rapel, iar soțul a intrat în cabinetul pentru prima doză Moderna. Asistenta zice că l-a întrebat dacă este la prima doză, el a spus că da, ulterior a venit adeverința și s-a văzut greșeala (…) La intrare s-a făcut un chestionar, acolo scrie rapel. În prezent, se fac verificări, luăm declarații”, a declarat Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, la Antena 3.
Autoritățile anunță că pacientul este ținut sub observație.
„Pacientul este sub observație. La început a fost ținut sub observație de un medic. El este bine, acum este acasă. Se vorbește cu el la telefon, nu este nici o problemă acum”, a precizat Narcis Stoian.
Specialiștii spun că nu există studii care să stabilească eventualele probleme medicale care ar putea să apară din cauza utilizării a două doze diferite de vaccin anti-Covid.
Anchetă penală în cazul vaccinului administrat greșit
Polițiștii au anunțat că fac cercetări asupra cauzei și că în prezent nu este vizată o persoană. Infracțiunea din dosar este neglijență în serviciu.
„Polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un barbat,de 69 ani din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ,,Stadion Municipal” din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze(rapel) a vaccinului contra virusului Covid-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că, iar fi administrat barbatului o altă doză de vaccin, decât cea administrată în primă fază. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neglijență în serviciu”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj.
Autoritățile susțin că bărbatul nu este în pericol.
„În aceste circumstanțe, având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranță în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. În ceea ce privește rata de eficacitate, menționăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager și se bazează pe același tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creșterea răspunsului imun generat după prima administrare”, au anunțat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.