in ,

Veste uriaşă pentru femei: a apărut testul de sarcină care îţi spune şi numele tatălui copilului!

test-de-sarcina

Veste uriaşă pentru femei, în aceste zile, după ce cercetătorii români au anunțat faptul că vor breveta testul de sarcină care îţi spune şi numele tatălui copilului!

Savanţii români de la Institutul de Cercetări Ştiinţifice Medicale Bucureşti sunt favoriţi, în acest an, în cursa pentru decernarea Premiului Nobel pentru Medicină.

Cercetătorii români au creat revoluţionarul test de sarcină în baza interpretării căruia utilizatoarele pot afla nu numai dacă sunt sau nu însărcinate ci se pot pune la curent chiar şi cu numele potenţialului viitor tătic, în ipoteza în care, din varii motive, au dubii cu privire la identitatea acestuia.

Noua versiune a testului de sarcină disponibil pe piaţă, dezvoltată cu tehnologia de ultimă oră DUO – Parental, se bazează pe un un sistem ultrasensibil şi inteligent de detectare a amprentelor ADN. Se foloseşte în acelaşi mod ca testul tradiţional, doar că în două etape distincte. În prima etapă, în contact direct cu urina, testul va arăta, dacă apar două linii verticale, că utilizatoarea este însărcinată. În cea de a doua etapă, la doar 5 minute după folosire, pe cadranul urino-impresionabil al noului test , cunoscutele liniuţe verticale, a căror succesiune arata ca utilizatoare este însărcinată, vor fi înlocuite cu liniuţe orizontale şi puncte roz, modul în care acestea se vor succeda oferind doritoarelor posibilitatea de a afla, atunci când nu sunt sigure, numele tatălui.

Practic, succesiunea de linii şi puncte va fi interpretată în baza cunoscutului cod Morse. Astfel, dacă pe ecranul testului de sarcină vor apărea o linuţă orizontală şi două puncte, urmată de o altă linuţă orizontală şi încă două puncte (- .. – ..), va fi evident că fecundarea se va reţine în sarcina numitului Titi, soţ, amant, coleg de serviciu, instalator, poştaş sau director de instituţie.

Deşi invenţia savanţilor români a fost făcută cunoscută doar în urmă cu câteva zile, vestea a făcut deja ocolul reţelelor de socializare, pe adresa Institutul de Cercetări Ştiinţifice Medicale sosind deja câteva zeci de mii de solicitări de achiziţie în regim de precomandă, 90% dintre acestea fiind făcute, aţi ghicit, de către bărbaţi…

What do you think?

Written by Opinia Pudică

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
minora de 15 ani insarcinata maltratata

VIDEO: Minoră însărcinată, bătută cu biciul și obligată să bage mâna în cărbuni aprinşi!

exarhu-trinitas

Mutare de senzație pe piața media: Răzvan Exarhu lasă RockFM pentru Radio Trinitas!