breaking news

Veste șoc pentru bugetari! ANAF-ul interzice folosirea tichetelor de vacanță pentru turismul sexual!

martie 29th, 2017 | by Opinia Pudică
Veste șoc pentru bugetari! ANAF-ul interzice folosirea tichetelor de vacanță pentru turismul sexual!
Actualitate
0

Vestea conform căreia, de la 1 iulie, fiecare bugetar va primi un tichet electronic de vacanță de valoarea unui salariu minim pe economie pe care îl va putea folosi oriunde în țară și oricând, până la sfârșitul anului, a umplut de bucurie cei aproximativ 1,3 milioane de angajați ai statului. Ministerul Turismului a revenit, însă, recent, în parte, asupra deciziei, precizând, pe de o parte, că intenționează să acorde voucherele cu câteva luni mai devreme, astfel încât acestea să poată fi folosite și în minivacanța de Paști, și pe de altă parte restrângând aria de utilizare.

ANAF dixit: turism sexual fără tichete de vacanță

La baza deciziei Ministerului Turismului stă un recent ordin al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală, potrivit căruia, în cazul în care se va constata că tichetele de vacanță vor fi folosite pentru plata serviciilor sexuale, utilizatorii vor primi sancțiuni egale cu valoarea voucherului, 1450 lei, o sumă egală urmând a fi indisponibilizată și la angajator, pentru a fi returnată apoi la bugetul de stat. Circulara ANAF vine ca reacție la explozia de oferte apărută din partea saloanelor de masaj erotic de pe litoral, pentru anul în curs multe dintre acestea anunțând pachete de servicii pentru bugetari ce pot fi achiziționate prin utilizarea tichetelor de vacanță.

Cele mai afectate: curvele cu casă de marcat

Ordinul ANAF dă o lovitură decisivă prostituatelor care au făcut investiții serioase în perspectiva sezonului estival de lucru. Acestea acuză organele statului de discriminare și solicită arbitrajul Avocatului Poporului și al Președinției României pentru rezolvarea problemei. ”Iată, domnule, că inspectorii ăștia fiscali n-au nici mamă, n-au nici tată, parc-ar fi făcuți din lab… piatră. Păi noi am băgat bani grei, munciți în coate și genunchi, am închiriat camere, le-am zugrăvit, le-am mobelat, mușamale, ligheane, flori de plastec, tot confortul, și-acum vine statul să ne ia pâinea de la cur? Ne-am luat chiar și case de marcat, c-am zis să oferim totul clientului din sectorul bugetar, sculament, sifilis, HIV, chiar și bon fiscal ori factură și chitanță pentru decont, și-acu’ statu’ ne face concurență neloială. E drept așa? Unde este domnul Iohannis? Unde este domnul Ciorbea?” a declarat Floricica Dansatoarea sub Buric, o întreprinzătoare amenințată cu falimentul după recentele măsuri ale organismelor statului.

tichete de vacanta bugetari

Citește și Gabriela Firea introduce telegondolele RATB pentru pensionari

Citește și  Vezi cum ar putea arăta prima dintre statuile finanțate de Primăria Capitalei în 2017