breaking news

Tăriceanu și ai lui, nemuricii Neamului

aprilie 27th, 2017 | by Nestor
Tăriceanu și ai lui, nemuricii Neamului
Politică
0

News.ro: Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, cu ocazia şedinţei jubiliare dedicate a 100 de ani de la prima şedinţă a Legislativului de la Iaşi, că Parlamentul este „inima şi mintea naţiunii”, iar dacă toate celelalte instituţii, armata, teritoriul şi poporul dispar ţara rămâne „vie” dacă Legislativul funcţionează.

Ca să fie clar (nu că dl Tăriceanu s-ar fi exprimat altfel), exersăm afirmațiile domniei sale pe un studiu de caz: ocuparea României de către Rusia, celălalt nume sub care este cunoscut galacticul Președinte Putin. Fiți atenți la tablă, nu mai bateți pisica pe tabletă sau altceva pe pornache, că n-ați fost în stare să vă faceți și voi parlamentari:

1. Așa cum în 1989 SUA au bombardat Panama la schimb cu bombardarea de către ruși a României, prin Ion Iliescu, în 2017 rușii vor ocupa România, ca răspuns la tunsul zero pe care wrestlerul Trump i-l va aplica nuclearului Kim Jong-un. Operațiunea se va prelungi de la durata normală de 12 ore susținută în manualele militare până la aceea de 48, din următoarele motive: starea drumurilor românești (așa cum sunt cunoscute în nomenclator studiile de fezabilitate ale neamului), ce va îngreuna atât avansarea trupelor rusești, cât și riposta trupelor americane staționate în România. Pe calea aerului nu se va înregistra niciun incident, deoarece americanii au avut proasta inspirație de a angaja mecanici locali, pe considerentul prețului chinezesc al forței de muncă;

2. Putin declară România teritoriu istoric rusesc, prilej pentru Dodon să facă un infarct de fericire. În consecință, Guvernul de la București este declarat nul și neavenit, după ce fusese declarat astfel de mult timp prin protestatarii din Piață;

3. Parlamentul României, singura instituție rămasă vie datorită faptului că membrii săi nu sesizaseră schimbarea fiind prea ocupați cu Legea Grațierii, iese în fața ocupantului cu drapele, candele cu mir și prapuri bisericești în mâini; procesiunea este condusă personal de dl Călin Popescu-Tăriceanu, pe modelul Papei care a procedat la fel în fața lui Attila când acesta ajunsese în fața Romei (Genghis Han, conform altor surse autorizate, recte Elena Udrea). Parlamentarii prezintă o petiție adresată personal lui Putin, prin care cer ca Instituția Fundamentală a Țării să rămână funcțională, pentru ca România să-și urmeze cursul natural al dezvoltării revigorat prin guvernarea PSD + ALDE;

4. Putin este profund impresionat de ceremonie, renunțând să mai ocupe Parlamentul și să-l umple cu cetățeni moldoveni pro-ruși. Așa se vor confirma spusele dlui Tăriceanu, că numai prin Parlament va mai trăi o Românie ocupată, dovedindu-se din nou că nimeni nu-i profet în țara lui. Asta pentru că dl Călin își va susține în fața lui Putin originea elenă, ratificând îndatorirea României către Rusia până la calendele grecești.

Bine-bine, veți spune, și Trump ce-o să facă în timpul ăsta? Simplu: va citi rapoarte că Instituția vitală a României, Parlamentul, e vie în continuare și nemuritoare, la fel ca Președintele Senatului său care va primi din partea lui Putin o soție nouă, balerină și folosită numai puțin, la o trântă pe tatami-ul din Kremlin. Deci, OK, long live Romania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *