breaking news

Incident la Vama Nădlac: Moș Crăciun prins cu sania neînmatriculată și cu renul în stare de ebrietate!

decembrie 25th, 2017 | by Opinia Pudică
Incident la Vama Nădlac: Moș Crăciun prins cu sania neînmatriculată și cu renul în stare de ebrietate!
Actualitate
0

Deși, spre deosebire de anii trecuți, anul acesta Moș Crăciun nu a mai confundat Bucureștiul cu Budapesta, el și-a început cu stângul vizita în România.

Potrivit unui comunicat difuzat de Direcția Vămilor, ”în cursul acestei dimineți a fost depistat la vama Nădlac cetățeanul finlandez Klaus Santa, aflat la ghidonul unei sănii decapotabile, model 1850, care, la solicitarea organelor în drept nu a putut prezenta actele de identitate ale vehiculului”.

Pe lângă faptul că voia să pătrundă în țara noastră cu un vehicul neînmatriculat, Moș Crăciun mai avea și renul de tracțiune beat mort și duhnind a gaze de evacuare de la o poștă. El a încercat să explice vameșilor că acolo de unde vine, respectiv de la Cercul Polar, e foarte frig și ultimele dăți când le-a băgat antigel renilor din dotare, aceștia au murit, motiv pentru care anul ăsta a trecut pe votcă.

Vameșii ar fi acceptat să închidă ochii și să-l lase să treacă granița, contra unui mic dar de Sărbători, constând în zece cartușe Kent lung vechi, cu castel, pentru doctori, din sacul lui fără fund, însă cei de la RAR, aflați într-o inspecție, au depistat că renul emitea niște noxe insuportabile. ”Am încercat să ne apropiem de sanie, dar nu am reușit. Puțea de-ți muta nasul. Moșul a recunoscut că i-a dat animalului niște gulaș al naibii de piperat, la o benzinărie din Ungaria și, probabil, partenerul de călătorie s-or fi stricat la stomac. Cu toată bunăvoința, i-am explicat că n-avem încotro, trebuie să-l amendăm și să-l avertizăm ca până la anul, când revine în România, să repare instalația de evacuare a renului. Nu știu cum de a trecut cu noxele astea ucigătoare prin vama germană… Dar, dacă mă gândesc că și ăia de la Volskwagen au falsificat testele de emisii poluante, de ce să mai mir?”, a precizat un reprezentant al RAR.

moș crăciun