breaking news

Grătarul ca fruct suculent al primăverii

martie 17th, 2017 | by Petre Inspirationescu
Grătarul ca fruct suculent al primăverii
Creionul decolorat
0

Cine spune că primăvara oferta de fructe e cam subțire și nașpa, niște căpșune, acolo, plus câteva cireșe la final de mai, ori o arde diletant cu veganii ori nu s-a mai dat pe casa scării să spargă o sămânță-ntre blocuri de pe vreme în care Lăcătuș i-o dădea printre mănuși lui Dasaev. Altfel nu îmi vine să cred c-am fi chiar atât de europeni încât să uităm că, la noi, primăvara, cele mai de preț fructe ale livezilor și-ale pădurii sunt grătarele puse la încins.

A ieșit soarele, e rost de mici cu muștar și de cocalareală. Totuși, e păcat că în România grătarul are reputația lui Velea. Mie îmi place să fac grătar, dar cel mai mult îmi place să mănânc ceea ce fac alții pe țambalul aruncat peste cărbuni. Nu vreau să renunț la activitatea asta cum am renunțat și la fotbal, din nevoia de a nu fi asociat cu microbiștii. Trebuie să umblăm la imaginea din România a gătitului în aer liber.

Știu că oamenilor le place să-și ferească hainele bune de mirosul de mici, dar e dubios să te îmbraci ca la bătut covoare pentru prânzul de duminică. Nu uita că ești pe marginea unui drum național, acum faci parte din circuitul turistic! Îmi place cum se îmbracă Andi Moisescu la Apropo TV, spre aspectul lui ar trebui să țintească grataragiii de la noi.

Show time și socializare

Aparițiile în știrile de seară sunt o altă problemă pentru imaginea grătarelor. Dacă gunoaiele din păduri sunt curățate de televiziuni în fiecare toamnă, imaginea taximetristului cu paftaua pitită sub burtă care-și prezintă realizările culinare nu poate fi curăţată de nimeni. Știu că atunci când mânuiești grătarul te cuprinde un sentiment de răspundere, dar dacă insistă presa să vorbească cu tine, încearcă să fii rezervat în declarații. Ai ieșit cu familia afară pentru că nu mai puteați să vă uitați unul la altul în apartament, nu obliga acum tot poporul să se uite la voi.

Ar mai rămâne doar problema cearșafurilor apropiate. Românul își poate da seama cum îi merge doar dacă se uită în farfuria vecinului. Nu cred că putem schimba asta, dar putem să o promovăm ca pe o tradiție de grătar specific românească. Nu ca europenii care se ascund când mănâncă, conștienți parcă de faptul că foametea din Africa li se datorează și lor. Noi luăm grătarele ca pe o oportunitate de a fi printre oameni și de a ne face niște vecini noi.