in ,

Genul programului: Dramă

psiholog roxana cismasu

Oamenilor le place drama. Deși de cele mai multe ori nu recunosc, semenii noștri consumă zilnic drame reale sau închipuite, trăite sau împrumutate de prin vecini. Ține de sensibilitatea fiecăruia, de multe ori exacerbată de frustrările pe care le produc rigorile marelui mecanism social.

Oamenii iubesc drama mai ales când se pot înfrupta din spectacolul ei. Iar atunci când orgoliul de a se impune se întâlnește cu nevoia inhibată de a se afla în centrul atenției pe marginea unui subiect ai cărui protagoniști sunt copiii, premisele circului emoțional sunt create.

Circulă pe internet un material, de fapt mai degrabă niște acuzații la adresa unui bărbat care în urma unor workshop-uri referitoare la lucrul cu copilul autist, a lăsat o impresie total diferită de ce și-ar fi dorit sau cel puțin așa bănuiesc. Titlurile sună cam așa: Psiholog acuzat de practici abuzive în cazul unor copii diagnosticați cu autism/Scrisoare deschisă în cazul X…

Nu m-am grăbit să-l judec și am decis să mă uit pe poze. Nu am avut un sentiment bun să văd copii urlând în fața a 50 de cursanți și nici nu-mi pot da seama ce a fost în capul celui care le-a postat. În ceea ce privește judecarea acestui om mi se pare pierdere de vreme.

Pentru că oamenii, e clar că, sunt înnebuniți după dramă.

Îmi vine să întreb: Ce cauți tu acolo, cursantule, pe lângă faptul că îți place drama? Ce nevoie te-a trimis către un astfel de curs?

Dacă o să spui că ești cadru didactic și te-ai gândit să vezi cum se lucrează, căci ai și tu unul în clasă, am să-ți răspund că cel din clasă nu seamănă cu celălalt (poate îți dai seama că ai chiar doi) și cu atât mai puțin ar exista posibilitatea să semene cu cel folosit pe post de demonstrație. Și am să-ți mai spun că nu se lucrează cu toți la fel. De asemenea, chiar dacă ți-e greu să accepți provocarea, am să te sfătuiesc să ceri părintelui copilului din clasa ta să luați împreună legătura cu specialistul care a lucrat cu copilul sau care l-a văzut măcar o dată, dacă tot vrei să-l ajuți.

Dacă o să spui că ești doar un necunoscător curios, am să-ți răspund că ai plecat de acolo doar cu impresia că ți-ai satisfăcut curiozitatea și sper că vei avea norocul pe parcurs să îți dai seama și tu de asta.

Dacă o să spui că ești părinte, am să-ți răspund că recuperarea copilului tău nu stă în ore petrecute cu tine la masa de lucru. Copilul tău are nevoie de altceva decât să învețe culorile cu tine. S-ar putea să fie lucruri care ți-au scăpat. În plus, copilul din fața ta vine dintr-un mediu total diferit de cel al propriului tău copil. Și dacă la vârste mari are manifestări care te sperie, nu te mai uita la el, uită-te dincolo de el, la părinții lui și gândește-te că poate au fost la fel de superficiali ca tine și l-au trimis din mână în mână, să-l ajute cineva, căci asumarea era mult prea grea. Nu știu dacă ai fost vreodată pasager al unui avion, dar după îmbarcare, părinții sunt învățați ca în cazul unei tragedii, să-și pună ei primii măștile de oxigen și apoi să le pună copiilor. Este ca în viață! Salvează-te tu, apoi cu siguranță vei lua cele mai bune decizii pentru el și-l vei putea salva.

Dacă o să spui că ai fost impresionat de diplome și acreditări internaționale, am să-ți răspund că tot despre superficialitate este vorba și aici. Sunt atâtea cărți și articole din care-ți poți aduna informațiile de care ai nevoie. Dacă ai curajul să recunoști că unele lucruri te depășesc, cere ajutorul, și-l vei primi fără ca un copil să fie sacrificat.

Nu se va schimba nimic niciodată, dacă oamenii nu vor întoarce fața către sine. Bine că a apărut și diagnosticul ăsta, să aibă omenirea către ce să arate cu degetul.

Cred că un copil cu autism este o mare provocare și mai cred că poate fi oricând pe drumul cel bun fie că este copil născut de tine, fie că nu.

Ca să înțelegi de ce are nevoie, nu trebuie să-l împingi pe ușa unui cabinet ci să vezi ce se întâmplă cu tine, cât de empatic ești, ca părinte, cât de generos, câte traume nerezolvate ai și ce te traversează în momentele petrecute alături de el.

Dacă vei reuși să-ți răspunzi la întrebările astea, vei înțelege că înaintea oricărui tip de terapie stă puterea noastră de a ne conecta la acel copil.

Mergi tu la terapie, caută tu în “cufărul vechi și prăfuit” pe care l-ai închis cu zeci de lacăte de-a lungul vieții tale și vei găsi soluții!

Nu, nu poți căuta singur, ai cu siguranță nevoie de susținere, dar fii tu primul care face pasul spre vindecare!psiholog roxana cismasu

What do you think?

Written by admin

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comentarii

0 comentarii

GAL NAPARIS – Plus valoare pentru comunitate! – Bilanț la sfârșit de an

Asociația GAL Naparis: Calendarul Estimativ de Lansare a Sesiunilor de Depunere Proiecte pentru anul 2019