breaking news

Banana românească crește odată cu țara

mai 22nd, 2017 | by Nestor
Banana românească crește odată cu țara
Progromul de guvernare
1

Tocmai mâncam o banană, românească 50%, când am citit că presa elvețiană ne-a categorisit, legat de evenimentele cu grațieri, mitinguri și proteste drept „singura republică bananieră din Europa”. Ideea a fost preluată cu entuziasm de PSDragnea, anunțându-se deja realizarea mai vechii promisiuni pesediste, aceea de a înființa un milion de locuri de muncă/mandat guvernare. Sunt vizate, pentru început, zonele Teleorman și Vaslui, regiuni ce vor avea prioritate în dezvoltarea plantațiilor bananiere planificate, astfel:
1. Zona Bananieră Teleorman (Categoria A). Aici se vor cultiva numai banane roșii, care au un gust mult mai dulce, ca de bombonică. Soiul se remarcă prin faptul că nu-i nevoie de investiții și muncă, bananele roșii crescând singure și fără nicio intervenție din partea cultivatorului. Tot ce trebuie să faci este să le culegi după coacere, problemă ce va fi rezolvată prin detașarea unor grupuri de culegători din zona nebananieră a Transilvaniei.
2. Zona Bananieră Vaslui (Categoria B). Arealul respectiv este oricum dotat de natură cu banane în exces, fapt cu repercusiuni serioase asupra categoriei sociale denumită, popular, „babe”, adică populația feminină trecută cu mult de vârsta umblatului după banane. Se consideră că dezvoltarea unei întinse plantații bananiere va combate eficient bananafobia babelor, care se vor obișnui cu abundența respectivă, eliminându-se astfel impactul emoțional negativ. Se va cultiva exclusiv soiul „Praying Hand”, considerat a simboliza obiceiul local mult răspândit al ajutorului social. Bananele din acest soi au gust asemănător celui al portocalelor sau piersicilor, exact ca și al fructelor locale neaparținând categoriei „babe” și al căror cules neautorizat umple excesiv pușcăriile pe care PSD le vrea golite.
Iată cum, cu puțină viziune strategic-managerială, din apelativul acru al presei elvețiene se pot scoate poame și recolte bune pentru dezvoltarea viitoare a țării. La banane, Români!

banana românească

Citește și Epoca de Aur a lui Liviu Dragnea

Citește și Un sac de plastic pentru domnul Dragnea!