breaking news

Avem răspunsul! Vezi cine i-a dat în gât Elenei Udrea!

aprilie 12th, 2017 | by Nestor
Avem răspunsul! Vezi cine i-a dat în gât Elenei Udrea!
Actualitate
0

Recunoaştem, ne-a cam dat în gât aspectul revelat de viitoarea matroană a viitorului Institut al Fericirii. După inerentul moment de uluială, ne-am pus legitima întrebare: cine i-a dat în gât doamnei Elena Udrea? Am mers cu întrebarea la câteva personalităţi cunoscute ca având, de-a lungul timpului, contacte mai mult sau mai puţin naturale cu personalitatea din Pleşcoi. Iată şi răspunsurile, în ordine absolut aleatorie:

  1. Dorin Cocoş: „Eu ştiu că i-am pus la gât, de mai multe ori, câte o punguţă cu două milioane de euro. Mai mult nu îmi amintesc.”
  2. Dinu Pescariu: „Am jucat cu doamna o singură partidă de dublu mixt şi tot ce i-am dat le-am dat în scris procurorilor. Au zis că ei n-au ce face cu datul în gât oral.”
  3. Alina Bica: „Elena este cea mai bună prietenă a mea, dar nu într-atât încât să-mi împărtăşească viaţa ei personală. Ştiu că era odată foarte răguşită când am mers la Paris şi a luat de acolo, mai ieftin, o gargară franţuzească.”
  4. Emil Boc: „Ce legătură am eu cu gâtul doamnei Udrea, la înălţimea mea?!”
  5. Gheorghe Ştefan-Pinalti: „M-am retras din fotbal şi politică. Dacă dădeam eu în gât tot ce ştiu, eram de mult aut din UE, NATO, FIFA şi UEFA. Cred c-aţi auzit ceva din folcloristica naţională, eu m-am ocupat numai cu aia internaţională.”
    dat in gat elenei udrea
  6. Vasile Blaga: „Nu-mi amintesc să se fi practicat la PDL datul în gât. De-asta am ajuns ca PNŢ-CD-ul, partid istoric.”
  7. Theodor Paleologu: „Eu n-am avut «partizani de satisfăcut» când eram activ politic. Chestia cu «porumbiţa» Udrea a fost doar o figură de stil, zisă aşa, din gât.”
  8. Rudel Obreja: „Vrei să-ţi dau un croşeu în gât, să mai iau vreo trei ani?!”
  9. Ciobanul Cornel: „I-am dat lu doamna neşte lapte natural, din căpriţă. L-a primit bine, a zis c-a uns-o pe gât.”
  10. Traian Băsescu: „Hăhăhă! Eu le-am dat în gât la toţi, c-am avut stofă de Preşedinte. Elena mi-a fost colaboratoare şi mi-a dat ea din gât, nu în gât. Vă amintiţi chestia cu «râd şi plâng şi te strig aiurind»? Mi se înnodau lacrimile în gât când mi-o cânta ea aşa de frumos. Arestaţi-o pe Kövesi !”Citește și Cadou de Paști: Olguţa va da cămială guvernamentală la tot Poporul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *