breaking news

Arşinel: „Cel mai bun travesti al meu a fost acela de revoluţionar“

august 19th, 2017 | by Opinia Pudică
Arşinel: „Cel mai bun travesti al meu a fost acela de revoluţionar“
Fake to fake
0

Cunoscutul artist al poporului, operat pe banii poporului, decorat și pensionat pe banii poporului, Alexandru Arşinel a interpretat, până în prezent, zeci de roluri în comedii, tragedii şi şuşe pe Litoral. Alături de Stela Popescu, Arşinel, deghizat, de obicei, în pensionară başoldină şi cu gura mare, a făcut valuri de spectatori să râdă în hohote. Dar, dintre toate travestiurile în care a prestat, cel mai mult i-a plăcut cel de revoluţionar. “Pe 22 decembrie 1989 aveam spectacol la Tănase şi urma să joc o cocotă din Paris, într-un musical extaordinar. Mă deghizasem deja în femeie, cum îmi stă mie atât de bine şi am dat să ies pe stradă, când văd la televizor pe Iliescu, Brucan, Voican, toţi comuniştii erau acolo. Şi atunci mi-am zis, bine, mă, Arşinele, se duc toate curvele alea acolo şi ţie-ţi arde de teatru? Aşa că m-am deghizat în revoluţionar şi, de atunci, numai aşa umblu, iar unii români nici acum nu s-au prins că n-am fost revoluţionar adevărat, ci doar în travesti. Ba Iohannis, băiat bun, m-a mai şi decorat pentru asta!”, ar fi afirmat actorul.

arsinel